Valeriu Iordan Popescu
"Mantie protocolara la unele scenarii planetare"
Volumul de fată, apărut în colectia " Oameni si destine planetare", vine să completeze aria relatărilor despre o serie de evenimente si oamenii care le-au marcat, în devenirea lumii din perioada agitată ce a premers căderii comunismului si deschiderii de noi perspective pentru pacea si stabilitatea mondială.
Martor al ipostazelor descrise, autorul - fost sef al Protocolului judetului Brasov, timp de 17 ani - prezintă fatete inedite ale preocupărilor unor lideri apropiati centrelor de tensiune sau de profunde prefaceri de pe planetă, veniti la odihnă si convorbiri în zonă, ca Yasser Arafat, Robert Mc. Namara, regele Hussein al Iordaniei, Menahem Begin, Anwar al Sadat, Hafez al Assad, Todor Jivkov, Erich Honecker, Konstantin Katusev, Santiago Carillo, Georges Marchais, printul Norodom Sihanouk, Leopold Sedar Senghor, Kenan Evren, Ali Bhutto, Hua Kuofeng si altii, cu vederile lor politice, dar si cu trăsăturile lor omenesti, toate descrierile fiind plasate în peisajul mirific, inconfundabil si natural al acestui judet cu un urias potential uman, cultural si turistic.
Observatiile sunt delicate, calde si de mult umanism, chiar si atunci când se referă la abateri umane.
Ambasador Romulus Neagu
Casa de Editura si Impresariat "Euro - Asia" (EAPCF)
Bucuresti 2000, 138 pagini
40.000 lei
Cap:3 " Sunt om si nimic din ceea ce este omenesc nu mi-este străin."
HUSSEIN IBN TALAL ( 1935- 1999). A fost întronat ca rege al Iordaniei, în anul 1953, la vârsta de 17 ani. În timpul îndelungatei sale domnii, Hussein a jucat un rol crucial în politica complicată si instabilă privind Orientul Mijlociu. Prin talent si o reală vocatie spre întelegere, a păstrat relatii bune cu SUA si a intervenit cu succes în actiunile de mediere a pacii în această zonă. Ca urmare a Acordului de pace de la Camp David dintre Egipt si Israel, Iordania a rupt relatiile cu Egiptul, pe care le-a reluat in 1984.
Zilele acestea buletinele de presă au consemnat disparitia iminentă a unui mare lider politic, eminent om de stat si un om cu O mare.Istoria politică a acestor zile avea să consemneze disparitia de pe scena politică a Regelui Hussein al Iordaniei, conducătorul unui mic regat din Orientul Mijlociu, care prin capacitatea si clarviziunea sa de exceptie a asigurat acestei tări arabe un rol mare, în asigurarea echilibrului planetar.Iordania aflată la rascruce de drumuri si de vânturi, trăind îndeosebi din comert si preluând întrucâtva rolul de centru finaciar al Libanului, distrus de război, a cunoscut în perioda acestei domnii o epocă de mare înflorire economică, socială si politică. Totul datorită conducerii întelepte a regelui Hussein. Pilot de avioane, elicoptere si masini de curse, schior de talent,călaret desăvârsit, strateg si diplomat, om de lume, artist fin si om de conceptie rafinat, iubitor de frumos, a reusit deosebita performantă să realizeze toate aceste lucruri în cadrul familial al tării natale, respectând legea pamantului, religia concetatenilor, aspiratiile poporului arab de pace si de întelegere cu alte natiuni, ideile de solidaritate si unitate, tendinta de modernizare, fiind un negociator înăscut, subtil si indispensabil, într-o lume în care valorile globale tind să sufoce valorile naturale. A tinut piept la toate si a rezistat cu tact, diplomatie si o nestirbită întelegere la toate avatarurile prezentului.Numele lui va rămâne ca o inscriptie luminoasă în memoria secolului XX. Egalată sau poate singulară.Mai degrabă singulară.Nici unei personalitati a secolului XX nu i se potriveste mai bine dictonul consemnat în titlu.Să trăiesti viata din plin pentru tine si pentru altii si, în acelasi timp, să fii aclamat de o natiune ca un miracol, să fii agreat si apreciat de dusmanii endemici drept negociator, chiar si atunci când îti pregătesc pieirea, să fii asteptat pretutindeni pe meridiane ca un porumbel al păcii - iată câteva dintre trăsăturile de exceptie ale marelui dispărut.Dar cel mai mult impresiona la Hussein modestia , impecabila si implacabila sa stăpânire de sine. Calitati prin care ar fi putut da clase si chiar declasa orice genteleman de vită britanică. Era o zi de iarnă geroasă. După câteva zile de ninsoare, cu troiene de zăpadă si viscol, gerul înălbăstrise cerul si lăsase loc unui soare primăvaratec. Între soare si ger se profila o zi bună de ski. Acestea erau gândurile cu care îsi asteptau oaspetele de onoare, la intrarea în statiunea Predeal, membrii micii escorte de primire.În parcarea largă săpată în dealul de trecere asteptau câteva autoturisme de teren "ARO", cu motoarele încinse, dintre care numai una cu un motor puternic de Mercedes. Aceasta în ton cu glumele "băietilor"transplant de organ capitalist pe mulaj socialist - hibridul rezultat, un fel de unealtă cu rezultantă imprevizibila". Cine era distinsul oaspete?Din motive stricte de securitate, organizatia septembrie negru figura ca o amenintare posibilă, numele era cunoscut de un numar restrâns de persoane.Regele Hussein al Iordaniei, aflat de mult pe prima pagina a ziarelor din întreaga lume pentru implicarea sa în eforturile pentru realizarea păcii în Orientul Mijlociu, se afla la Bucuresti pentru convorbiri cu Ceausescu.Prilej binevenit de a participa la o partidă de schi în Carpatii românesti si de a petrece, împreună cu regina, un week-end la munte. Statiunea Predeal, prin denumire, sugerează un loc înainte de urcus. Tăiată ca o depresiune în albia muntilor Bucegi, statiunea se desfăsoară ca o bucată de hartie curată si luminoasă în fata turistului în miscare. După ce dai cotul "Donului" si începi să urci muchia dealului, în zilele cu soare ai o revelatie de lumină, liniste si sperantă. Parese că un duh binefăcător actionează asupra ta pentru a te deconecta de la grijile cotidiene.Acea zi de februarie, era o astfel de zi. Parcă telecomandată.Pe drumul serpuind dinspre Capitală si-a făcut aparitia primul licurici. Conform întelegerii minicoloana de masini a regelui, compusă din câteva autoturisme de teren, trebuia să facă jonctiunea cu noi la cabana Clăbucet. Aici ar fi de spus câteva lucruri.A doua statiune turistică montană, dupa Poiana Brasov, Predealul se află la o altitudine de peste 1000 de metri, oferind conditii favorabile sporturilor de iarnă, pârtia de pe Clabucet oferind conditii exceptionale pentru amatorii de schi. Dorinta regelui de a schia se baza pe o experientă dobândită în renumitele statiuni montane din Elvetia si Austria.Pentru pregatirea actiunii fuseseră mobilizate puternice forte de pază, întărite cu măsuri de interventie rapidă în cazuri speciale. La cabană fusese pregatită o încăpere special dotată cu echipament de interventie,inclusiv echipament de prim ajutor, servind în acelasi timp ca bază de plecare si pregătire pentru Majestatea Sa.Spre surprinderea noastră, în intervalul prilejuit de venirea înaltilor oaspeti apartamentul de protocol fusese invadat de un grup gălăgios de tineri, dirijati cu o deosebită exuberantă juvenilă de Nicu Ceausescu, fiul presedintelui. Treziti direct pe pârtie, după un chef de pomină, noii veniti s-au năpustit la frigidere, la cestile cu ceai si cafea, lăsând în urma lor totul vraiste. Am schitat un gest să ripostez, dar un cunoscut din garda sa personală mi-a făcut un semn discret.
Îl cunoscusem pe Nicu Ceausescu cu prilejul unei întrevederi pe care acesta în calitate de sef al tineretului comunist o avuse cu liderul local, considerat pe drept cuvânt, principalul rival al presedintelui Ceausescu. Ascensiunea politică rapidă a lui Trofin se datorase sprijinului său neconditionat dat lui Ceausescu, pentru eliminarea de pe scena politică a unicului său oponent, Gheorghe Apostol.Acuzatiile dure si caustice de coruptie si imoralitate, aduse de Trofin, un orator de mare talent, în cadrul unui forum al partidului la adresa lui Apostol făcuseră o impresie profundă în rândurile militantilor si contribuisera decisiv la eliminarea lui Apostol de pe scena politică si trecerea sa pe o linie moartă, ca ambasador într-o tară sud-americană.Devenit membru al Biroului Politic, Trofin era aproape sigur că dobândise o pozitie politică solidă, ceea ce dupa părerea sa îi permitea să elaboreze o politică proprie.Lucru cu totul inadecvat si neagreat de familia domnitoare care, la momentul potrivit, în ciuda obedientei sale initale, l-a trecut în garnitura a doua a puterii.
Se spunea că numărul doi al regimului, Ion Gheorghe Maurer ii simpatiza pe politicii tineri, Virgil Trofin, Cornel Burtică, etc,si le insufla elan când era să se pună de câte o strâmbă liderului maxim.După primii ani de acomodare sub umbrela lui Maurer, Ceausescu dobândise gustul puterii si plăcerea voiajelor în străinătate. Între timp propaganda regimului făurise legenda liderului charismatic, cu vocatie planetară.În acelasi timp, sub influenta Elenei si a ambitiilor acesteia nu mai era tolerat nici cel mai mic act de nesupunere sau insubordonare, aspect pe care politicienii comunisti români aveau să-l simtă pe propria lor piele. Aflat într-una din nenumăratele sale vizite în străinătate, Ceausescu a fost informat de unul din numeroasele sale servicii secrete că, dupa plecarea sa, Trofin si Burtică efectuasera vizite de lucru în câteva judete, printre care si judetul Brasov. De fapt ce reprezentau aceste vizite de lucru. Instituite de pe vremea lui Dej, vizitele reprezentau legătura liderilor comunisti cu realitatea nemijlocită din teritoriu. Desfasurate în anumite perioade, exact asa cum erau definite, ca întâlniri cu liderii locali, vizite la întreprinderi si institutii, discutii cu specialistii, nu cu multă vreme în urmă ele degeneraseră într-un fel de spectacol prin care populatia locală era obligată sa-si manifeste atasamentul fată de partid si liderii sai. Era o perioadă când se mai demonstra, înca, de 1 Mai si Ziua Natională cu portretele membrilor Biroului Politic, se faceau referiri directe la partid si conducător. Încetul cu încetul, ceremonialul a început să fie modificat, vizitele de lucru transformându-se în manifestări de obedientă absolută fată de conducător, văzut ca exponent suprem al partidului si, ulterior, fată de sotia sa. Un pretext asteptat si poate intentionat încurajat pentru declansarea vânătorii de vrăjitoare l-a constituit si impardonabila vizită a lui Trofin prin judetele tării. Întors acasă, Ceausescu a făcut una dintre cele mai puternice crize de furie, acuzându-i pe tinerii săi colegi de partid de încălcarea competentelor si depăsirea prerogativelor statutare, precizând că numai el era autorizat să efectueze vizite de lucru si, eventual, premierul Maurer, dar si acesta cu avizul său. Dar, după câte cunosc, premierul Maurer n-a făcut nici o dată uz de această permisiune, preferând să hălăduiască prin munti, la nenumaratele sale partide de vânătoare. Dupa acest incident, Trofin a fost trecut întrucâtva pe linie moartă, fiind numit la 1 aprilie 1974, prim -secretar la Brasov, păstrându-si însă locul în Biroul Politic, devenit, între timp, Comitet Politic Executiv. În aceste circumstante, a avut loc intâlnirea de la Brasov dintre Nicu Ceausescu si Virgil Trofin. Nicu, presedintele pe tară al studentilor, arăta proaspăt si viguros si, în ciuda zvonurilor despre escapadele sale amoroase, mi-a făcut impresia unui tip istet si plin de umor.L-am întâmpinat la intrare prezentâdu-mă scurt:"functionarul de la Protocol".Mi-a întins mâna cu prietenie, prezentându-se, la rândul său, de parcă mai era nevoie: 'Nicu de la studenti".L-am condus la cabinetul lui Trofin. În timpul discutiei ne-am aruncat ochii pe fereastră. O altă ciudătenie: Nicu venise fără garda de corp, cu masina proprie, un Renault 16, destul de vechi pe care îl conducea singur. La plecare m-a invitat să-l vizitez la una din vilele din Predeal, invitatie căreia nu i-am dat curs niciodata, întrucât datorită vietii sale dezordonate, totii însotitorii săi, fără exceptie, nimereau pe listele de urmarire ale Elenei Ceausescu.
După această paranteză, cunoscând antecedentele fiului presedintelui am preferat să facem, noi insine, o nouă curatenie exemplară în timp ce o sirenă ne avertiza că regele se afla în fata cladirii.Echiparea sa într-un costum de schi impecabil s-a facut rapid, urmând deplasarea pe pârtie, într-o zi cu soare splendid, sub protectia unei echipe speciale,constituită din sportivi profesionisti si agenti de pază.
Si regii glumesc, nu-i asa?
Regele, un om mic de statură, deosebit de politicos, s-a întretinut cu noi, făcând câteva glume, ceea ce prevestea o zi bună.
După consumarea acestui episod, m-am grăbit să revin la Brasov, unde în acea seară urma să aibă loc un dineu intim la care erau invitate si autoritătile locale.Un agent din sectorul de paza mi-a relatat seara, la un pahar de vin, cum se desfăsurase partida de schi. "Am plecat cu totii cu telefericul, pâna la Clăbucet sosire.La vremea diminetei cerul era senin, fiind destul de frig. Stratul de zapadă era propice pentru schiat, iar zona nu era deloc aglomerată. Ajunsi în vârf am fost întâmpinati cu termose pline cu ceai fierbinte, coborârea făcându-se în viteză, Regele comportându-se ca un adevărat profesionist.Eram încordat, accentuează prietenul meu. Dupa fiecare copac, vedeam parcă un trăgător izolat. Încercam să mă detasez, si, în ciuda pazei severe, mijloacele mi se păreau insuficiente.La mijlocul pârtiei o furtună de zapadă, declansată pe neasteptate, ne-a prins în vârtejul ei. A fost un moment când întreaga echipă l-a inconjurat pe Majestatea Sa si nu l-a mai scăpat din cerc, pâna jos la cabană. Ziua s-a terminat cu bine"
Discutia animată ne-a fost intreruptă de seful localului, care ne-a anuntat că masina oficială plecase de la resedintă. Am facut o ultimă verificare a localului. Considerat ca un restaurant tipic românesc, "Cerbul Carpatin" dobândise o faimă internationala fiind una dintre putinele crame cu program, aflate, la vremea aceea, în lume. Două localuri cu specific asemănător se mai aflau, unul la New York si altul la Paris. Perioada inaugarii localului, corespunsese cu deschiderea României spre Vest si dezvoltarea fără precedent a turismului.Litoralul românesc începuse să intre în circuitul turistic european, iar zona de munte prelua excursii de o zi sau două, trecerea prin acest local fiind aproape obligatorie. Amenajat la parterul unei vechi piete tărănesti din secolul XV, localul se deschidea într-un hol, amenajat în stil folcloric, cu balustrade de lemn sculptat si obiecte de artizanat specifice zonei.Un cap de cerb, un adevărat trofeu străjuia intrarea. Delegatiile oficiale erau întâmpinate în acest hol de gazdele locale si în timp ce le era adresat salutul de bun venit, flăcăi, îmbrăcati în frumoase costume nationale, suflau în buciume, ca un semn de bucurie si aleasă multumire. Oaspetii erau invitati să coboare scările spre pivnitele clădirii, unde la 20 de metri adâncime se afla crama dotată cu poloboace pline cu vin din podgoriile nationale.După spusele gazdelor 40 de tone de vin din soiuri pure asteptau sa fie degustate si eventual consumate. In momentul când cortegiul ajungea la baza scării, doua fete îmbrăcate în costume nationale le adresau cuvinte de bun venit iar burtosul Bachus,agitând un pocal plin cu vin, le adresa, la intrarea în împărătia vinurilor, un salut prietenesc. În timp ce orchestra interpreta, de asemenea, o melodie de bun venit, o frumoasă fată, din personalul artistic le oferea oaspetilor un medalion din material "aurit" reprezentând efigia unui cerb carpatin, la picioarele caruia se afla încrustat numele localului.La aceasta ceremonie ad-hoc, la care au luat parte numerosi sefi de state, de guverne, capete încoronate si numeroase personalitati ale vietii publice din tară si străinătate, se creau momente de emotie, de efuziune, se dezlegau limbile si ambianta devenea deosebit de atractivă.Un asemenea moment a avut loc si în seara respectivă. Majestatile lor, regele si regina, au fost întâmpinate cu toată căldura si ospitalitatea.Urma să se deruleze momentul oferirii medalionului. Un băiat chipes, în costum somesean si pălarie ornată cu pene de păun, s-a adresat Reginei, petrecându-i după gât medalionul ceremonial. La rândul ei, o fată frumoasă, într-o ie imaculată si cu o basmălută traditională pe cap, s-a aplecat să-i petreacă Regelui, medalionul.În acel moment, s-a facut liniste. Fata încerca zadarnic să introducă medalionul, al cărui lant datorită unei defectiuni de constructie era mai mic decât capul suveranului.Un moment tensionat si deosebit de penibil.Am reactionat pe moment. Am luat medalionul din mâinile fetei, am rupt lantisorul si cerându-mi scuze suveranului,i l-am petrecut pe după gât, înnodându-l. Asistenta a răsuflat usurată, ceremonialul continuând prin prezentarea pe scurt, a cartii de vizită a localului si prin vizitarea imensei hale, plină cu poloboace cu vin.După caz, la anumite delegatii, mai putin la cele de rit musulman, se organiza o mini degustare de vinuri din vinoteca specială, unde stratul de praf de pe butelca de vin atesta vechimea licorii. A doua parte a ceremoniei se desfăsura în localul propriu zis, unde era servită masa. Salonul restaurantului era încăpător putând să gazduiască peste 200 de persoane. Mesele erau amplasate ca mici intrânduri, dotate cu băncute cu spătar si coltare, ceea ce asigura o atmosferă intimă.Masa oficială era asezată în centrul localului, asigurând o imagine de ansamblu si o bună vizionare a programului artistic. Crama cu program, asa cum era denumită, asigura o anumită intimitate, o atmosferă degajată, de voie bună, ceea ce nu era putin pentru realizarea confortului necesar pentru viitoarele întâlniri.
De multe ori probleme dificile, aproape imposibil de surmontat, erau tratate, in astfel de ocazii, cu zâmbetul pe buze.Din punct de vedere organizatoric, administratorii localului pusesera bazele pacii în Orientul Mijlociu înainte de Camp David. Erau seri când în acelasi perimetru se întâlneau grupuri de turisti israielieni si grupuri de arabi.Prima fază era cea a tatonării. După aflarea vestii, se spionau reciproc până începea muzica. Orchestra, o pleiadă de muzicieni si interpreti profesionisti, avea grijă să înceapă cu melodii arabe sau israeliene, după numărul participantilor, producând adeseori derută, auditorul aplaudând după caz. După perioada de acomodare, mesenii începeau să nu mai dea atentie amănuntelor si programul continua normal, cu partide de dans si melodii mixte.Muzica si ambianta reuseau să facă, ceea ce oamenii politici încercau să realizeze cu mari eforturi si în perioade îndelungate de timp.Această lectie a întelegerii prin artă, prin cultură ar trebui urmată de politicienii de toate culorile, înainte de a fi prea târziu.Interpretele Puica Ursuleasa si Lizica Găman, reuseau să surprindă auditoriul, Puica interpretand melodii de exceptie din repertoriul international, în mai multe limbi străine, cu o voce caldă si bine modelată, iar Lizica o adevarată profesionistă a melosului national, melodii populare ritmice si cântece de pahar.
Si, în acea seară, într-o sală plină cu turisti, animată, se desfasura un dineu reusit, Majestatile Lor coborând printre oameni, nu fără anumite riscuri si dovedind, pentru a câta oară, că nimic din ceea ce este omenesc nu le este străin.
Între timp, au fost pregatite doua mici cadouri cu amintiri pentru înaltii oaspeti, printre care se afla si un medalion nou, nout cu un lăntisor "aurit", de bună calitate.La plecare,în semn de apreciere, Majestatea Sa mi -a strâns mâna cu prietenie.