Click for large image

Dragos_Dimitriu.jpg

Dragos Dimitriu.JPG

La doar 16 ani, a reusit sa participe la aproape toate concursurile de pian din Romania. A iesit mereu pe locul I. Sertarul sau este plin de diplome.

Nici nu mai tine minte cate premii a luat. Spune ca i-ar lua foarte mult timp ca sa le insire pe toate. Cu toate ca e cel mai premiat tanar pianist din Brasov, lui Dragos Dimitriu nu-i place sa se laude cu realizarile sale. Desi recent si-a adaugat in palmares cel mai important premiu de pana acum. La inceputul lunii iulie, a fost la un festival international de pian, in Portugalia. De unde s-a intors atat cu Premiul I cat si cu Premiul pentru cea mai buna interpretare a unei piese portugheze. Dragos este elev la Liceul "Johannes Honterus" si studiaza pianul la Liceul de Arta, cu profesoara Corina Ibanescu. Viseaza ca intr-o zi va ajunge sa concerteze pe marile scene ale lumii.

Mereu pe primul loc
Despre concursul din Portugalia spune ca e prima competitie internationala la care participa. Este singurul concurs din aceasta tara destinat tinerilor care nu au implinit varsta de 18 ani. Dragos a aflat de el printr-o vecina. A completat formularul cu repertoriul sau si l-a trimis. "Concursul a constat in doua etape- un recital de 15 minute impus si altul de 45 de minute, unde concurentii au interpretat atat piese la alegere cat si o piesa a unui compozitor portughez. M-am pregatit cam doua luni. In afara de temele impuse, piesa pe care am ales-o a fost Suita mormantului de Ravel", spune Dragos.
Tanarul, care a fost insotit in Portugalia de parinti, a reusit cu usurinta sa-i intreaca pe ceilalti 32 de concurenti de la categoria lui de varsta. "Am concurat cu tineri din Rusia, Portugalia, Polonia, Uzbekistan. Unii au fost eliminati din prima etapa. In juriu au fost doua profesoare de pian din Rusia si trei pianisti de renume mondial din Portugalia, Brazilia si Spania", povesteste Dragos.

A impresionat juriul
Intreaga desfasurare a concursului I s-a parut la un nivel mult mai ridicat decat la noi. "Totul a fost organizat perfect. Ni s-a pus la dispozitie absolut tot de ce aveam nevoie. Fiecare din noi am primit o inregistrare video cu prestatia noastra". Si concurentii i s-au parut mai bine pregatiti decat la concursurile din Romania. Cu toate acestea, nu i-a fost frica sa urce pe scena. "Eu niciodata nu ma duc cu cu frica la un concurs. In schimb, emotii am avut tot timpul", spune Dragos. In momentul in care atinge clapele, emotiile dispar ca prin farmec. Brasoveanul de 16 ani a reusit sa impresioneze juriul cu talentul sau. Dupa concurs, a inceput sa ploua cu invitatii. "Mi s-a propus sa studiez la Sankt Petersburg, am fost invitat la un concurs in Italia. De asemenea, am primit o invitatie sa sustin concerte in Lisabona si Porto. M-am bucurat foarte tare ca am fost singurul concurent caruia i s-au facut asemenea oferte". Mai are doi ani si termina liceul. Insa stie inca de mic pe ce drum o va lua. Conservatorul, bineinteles. "Vreau sa studiez pianul. Dar nu stiu inca daca voi fi student in Romania sau in alta parte. Mai am timp sa ma hotarasc. Cat despre concursurile din tara, Dragos spune ca le-a bifat aproape pe toate. Mai am doar doua concursuri nationale la care sa particip, si pot spune ca am fost la toate concursurile din tara. La Festivalul Enescu inca n-am voie. Abia dupa ce implinesc 18 ani!"

Voia sa fie dirijor
De mic a iubit muzica. Inainte sa stie sa scrie si sa citeasca, visa sa se faca dirijor. Primele lectii de pian le-a luat la sase ani. "Serios m-am apucat prin clasa a cincea. La 12 ani am participat la primul concurs de pian". In timp ce copiii de varsta lui se jucau pe afara, Dragos isi petrecea dupa-amiezile in fata pianului, exersand ore in sir. O facea cu atata pasiune, incat nici nu simtea cum trece timpul. Cu timpul, dragostea pentru muzica nu s-a stins. "Mie chiar imi face placere sa studiez. Pentru altii e un chin si sa stea doua ore in fata pianului. E pacat ca foarte multi sunt impinsi de la spate de parinti", spune tanarul pianist. Si in vacanta respecta orele de studiu. In putinul timp liber pe are il are, citeste si asculta muzica clasica. Ii mai place jazz-ul de buna calitate. Celelalte genuri de muzica nu le asculta. "Mozart, spre exemplu, se asculta si dupa 300 de ani. Alte genuri de muzica nu au o viata atat de lunga. Peste 100 de ani, nimeni nu va mai sti de ele. In timp ce muzica clasica nu va fi uitata", e de parere Dragos. Cand canta la pian si ferestrele camerei sunt deschise, trecatorii se opresc din cand in cand si asculta. Acum cativa ani, pe o ploaie torentiala, o femeie s-a adapostit sub geamul casei unde locuieste Dragos. Baiatul exersa la pian, ca de obicei. "Femeia a ramas atat de impresionata de cum cantam, ca s-a uitat la adresa si mi-a trimis o scrisoare de cinci pagini. Era o scriitoare din Brasov, chiar m-a invitat sa cant la lansarea cartii ei", povesteste tanarul. Visul lui Dragos este sa concerteze pe marile scene ale lumii.
"Vreau sa fiu un pianist cunoscut si apreciat. Si vreau sa le aduc oamenilor o bucurie, sa ii fac sa iubeasca muzica. Mi-as dori ca spectatorii mei sa vina in sala din dragoste pentru muzica si nu pentru ca se simt obligati".