TALENT AGENCY

* Deşi se antrenează mai mult „pe uscat“, braşoveanca Roxana Boamfă a reuşit să cucerească titlul de campioană naţională la patinaj artistic şi visează la o medalie la europene

Nu a avut patinoar unde să se antreneze ca la carte, dar a devenit campioană naţională. Braşoveanca Roxana Boamfă are 20 de ani, iar în 16 ani de patinaj artistic a cîştigat peste 20 de medalii şi trofee. Şi a arătat tuturor că se poate cîştiga în patinaj chiar şi atunci cînd în oraşul tău nu există un patinoar pentru sportivi de performanţă, iar antrenamentele au loc de multe ori pe parchet sau asfalt.

16 ani dedicaţi patinajului

Roxana Boamfă a pus patinele în picioarele de la 3 ani. „A fost o selecţie la grădiniţă, şi după aceea, am continuat să patinez. Am făcut permanent patinaj, nu am făcut întreruperi“, mărturiseşte cu seninătate Roxana. Avea 12 ani cînd a primit prima medalie, o medalie de bronz la Concursul Naţional de Juniori. „Atunci, am plîns de fericire, nu-mi venea să cred. Era răsplata muncii mele după atîta muncă, după atîtea sacrificii. E o bucurie enormă, atunci cînd munca ta e răsplătită aşa cum ţi-ai dorit. După aceea, treptat, am urcat în clasament şi am ieşit pe locul întîi la seniori la Cupa României în 2002. În acelaşi an, am ieşit vicecampioană la juniori, iar în următorul an, am urcat pe prima treaptă a podiumului la Campionatul Naţional de Juniori la categoria mea de vîrstă“, poveşteşte Roxana în cîteva cuvinte rodul muncii ei de peste zece ani.

Drumul spre glorie nu e pavat cu flori

Antrenamente în condiţii foarte grele, acesta a fost începutul în patinaj al Roxanei. Un drum care nu a fost pavat cu flori. Cu privirea spre ţinta cea mare, asta le-a dat putere Roxanei şi antrenoarei ei, Olga Nagy. „Am început în Braşov în condiţiile care erau atunci. Pe patinoarul de sub Tîmpa, cît a fost. După aceea, cînd în oraş nu mai aveam unde să patinez am făcut antrenamentele în Poiană. După Revoluţie, au fost închise cele două patinoare şi am continuat pregătirea în sală, pe uscat, făcînd condiţie fizică, coregrafie, mobilitate, săriturile şi piruetele incluse în program. Asta cîteva zile pe săptămînă. La sfîrşit de săptămînă, plecam însă în cantonament la Bucureşti şi la Ciuc, unde erau patinoare, şi luam totul de la început pe gheaţă. Făceam practic naveta, pentru ca Roxana să poată patina pe gheaţă“, îşi aminteşte Olga Nagy, antrenoarea Roxanei. Ea îşi aminteşte cum au fost începuturile elevei sale. Cum, copil fiind, nu reuşea să depăşească alte concurente. „La categoriile mici, întotdeauna era devansată. După aceea, ea a început să le bată pe ele şi a rămas prima în ierarhie. Asta a fost satisfacţia noastră, că nu am muncit în zadar“, spune cu mîndrie profesoara.

Şase medalii de aur

O dată cu experienţa, au venit şi succesele, recunoaşterea şi medaliile. Din ce în ce mai multe şi mai valoroase. Acum, Roxana are 20 de medalii. Ceea ce îi dă dreptul de a spune că este cea mai bună patinatoare pe care a a avut-o Braşovul. Roxana este triplă campioană la juniori, asta însemnînd trei medalii de aur, campioană la seniori şi dublă campioană la Cupa României, în total şase medalii de aur. Pe locul doi a ieşit de opt ori, de fiecare dată primind cîte o medalie de argint, iar medalii de bronz are şase. Cea mai recentă medalie cucerită a fost medalia de aur de la campionatul naţional. „În 2007, am cîştigat Cupa României, în luna martie, iar la campionatul de juniori, am ieşit pe locul 2, cu titlul de vicecampion, din cauza unei accidentări. Din cauza asta nu am participat nici la concursul de seniori“, spune cu regret campioana.

„Nu renunţ la pasiunea mea“

Roxana a fost legitimată, ca junioară, la două cubluri. „Pînă în 2007, am fost înscrisă la LPS (Liceul cu Program Sportiv) în Braşov şi la Club Sportiv Şcolar (CSS) - Societatea de Patinaj la juniori. Acum, sînt la seniori şi am rămas doar la CSS“, a adăugat tînăra. Pe de altă parte, Roxana nu a abandonat şcoala, ba chiar a reuşit să fie printre primii din clasă. Tînăra este conştientă că din patinaj nu poţi face o carieră, aşa că s-a hotărît să se înscrie la facultate. „Am terminat liceul la Unirea şi acum sînt anul II la Facultatea de Sport. Continui să mă dedic patinajului, să nu renunţ la pasiunea mea, dar, cine ştie, poate o să mai fac o facultate, după ce o voi termina ceea ce am început“, îşi face planuri Roxana.

Visează aurul la Campionatul European

Roxana are planuri mari, dar şi visuri îndrăzneţe. „Anul ăsta am ca obiectiv să cîştig campionatul de seniori şi să ies prima şi la Campionatul European. Dacă mă calific, vreau să cîştig şi Cupa României. Cînd eram junioară, participam la trei competiţii pe an: la juniori, seniori şi la Cupa României. Acum, din păcate, nu voi mai putea participa şi la juniori“, îşi face calculele sportiva. Astea sînt proiectele de scurtă durată ale Roxanei. Nu vrea însă să se gîndească prea mult la viitor. Spune că lasă timpul să decidă ce se va întîmpla peste ani „Las să vină lucrurile de la sine, las timpul să decidă ce va fi sortit pentru mine“.

Multe renunţări, fără regrete

Patinajul, ca orice sport făcut cu pasiune, cere multe renunţări, uneori chiar sacrificii în anii copilăriei şi ai adolescenţei. „De exemplu, ca adolescent, uneori simţeam şi eu nevoia să am mai mulţi prieteni, să ies în oraş, să mă distrez, dar a trebuit să renunţ la toate astea. Nu îmi pare rău. Nu regret nimic din ceea ce am făcut sau nu am făcut“, mai povesteşte Roxana. Uneori, a trebuit să renunţe la orele de la şcoală pentru a putea fi la concursuri. „De exemplu, în clasa a VIII-a, un an cu examene importante, am lipsit două luni de la şcoală, iar în clasa a XII-a, am lispit cam tot atîta. Dar m-am descurcat şi chiar am luat bacul cu o medie care m-a plasat pe locul trei în clasă. Nimic nu e uşor, dar trebuie să-ţi doreşti mult un lucru pentru a reuşi“, îşi mărturiseşte Roxana reţeta succesului.

O campioană ambiţioasă

Ambiţia de a fi cea mai bună a fost deasupra piedicilor care i-au stat în cale. „Succesele pe care le-am avut noi au fost obţinute în condiţii vitrege. Dacă nu ar fi fost pasiune din partea amîndurora, nu ajungeam aici. Atunci cînd s-a deschis patinoarul din Poiană, lucram în timp ce şi alţii oameni obişnuiţi veneau să patineze. Rugam lumea să meargă pe lîngă mantinelă ca să poată face săriturile. Am vrut să le arătăm altora că acest sport nu va dispărea, decît dacă îl vom lăsa noi să dispară. De obicei, Roxana se antrenează în sală. Din cauza asta şi tehnica e alta. La sală pleacă de pe picior, static. Pe gheaţă, se pleacă din alunecare, de aceea trebuie să ai simţul gheţii. Nu e un lucru uşor să te antrenezi pe uscat şi să faci faţă apoi pe gheaţă. Patinajul nu e aşa uşor, cum se vede de afară“, povesteşte profesoara de patinaj a Roxanei.

Patinaj fără gheaţă

Şi acum Roxana face antrenament doar la sol, pe uscat. „La ora actuală, în România nu există patinoar pe care să mă antrenez. Trebuia, la întîi august, să se deschidă patinoarul din Miercurea-Ciuc, dar se va deschide abia pe 22 august. Abia atunci voi putea să mă antrenez cum se cuvine“, speră Roxana. Regretul şi dezamăgirea tinerei sînt accentuate de indiferenţa cu care este tratat patinajul artistic - în general, în România. „În ţara noastră, nu se pune accent deloc pe patinaj. Cum se pune accent pe fotbal, de pildă. De ce nu se construiesc şi la noi patinoare? De ce nu se mediatizează deloc şi sportul acesta? De ce nu se dau în direct concursuri de patinaj, aşa cum se dau meciurile de fotbal? De ce despre atît de puţine concursuri se vorbeşte şi la ştiri?“, se întreabă Roxana, deşi ştie care sînt răspunsurile. Şi tocmai de aceea, nu abandonează. „E un sport minunat. Pe cît de frumos, pe atît de complex. Totul e plăcere şi pasiune şi ne mîndrim că sîntem cei mai buni din ţară. Iubesc foarte mult acest sport şi am ţinut ca el să nu dispară cum a dispărut hocheiul. Am vrut să supravieţuiască. Şi va supravieţui“, spune hotărîtă antrenoarea Roxanei, Olga Nagy.

„Patinajul este cea mai mare pasiune a mea. Înnebuneam cînd eram în vacanţă şi nu patinam. Nu aveam, pur şi simplu, stare. Cînd sînt la antrenament, îmi trece timpul bine şi frumos. Acum, vreau să le demonstrez copiilor care se antrenează şi care vor să ajungă patinatori profesionişti că poţi să faci faţă şi în condiţiile proaste, şi îmi demonstrez şi mie. Mă bucur că reuşesc chiar dacă nu am patinoar pe care să mă antrenez. Ca să fii patinator trebuie să ai forţă, mobilitate, să simţi muzica pe care patinezi şi mai ales să ai simţul gheţii, să simţi fiecare pas. Trebuie să ştii să-ţi calculezi viteza şi distanţa pentru sărituri, trebuie să fii foarte concentrat, pentru că un moment de ezitare te poate duce la o accidentare din cauza căreia să nu mai poţi patina niciodată.“ Roxana